|
Povestea care a traversat vremurile explorează puterea de a iubi. Suntem în
1874, în societatea înaltă din Rusia imperială. Plină de viaţă, frumoasa Anna
Karenina (Keira Knightley) are tot ceea ce-şi doresc contemporanii săi: este
soţia lui Karenin (Jude Law), un oficial de rang înalt căruia i-a născut un
băieţel, iar statutul său social este unul la care alţii doar pot visa. După ce
primeşte o scrisoare de la fratele său, afemeiatul Oblonski (Matthew Macfadyen),
prin care acesta o roagă să vină să-l ajute să-şi salveze căsnicia cu Dolly
(Kelly Macdonald), Anna pleacă la Moscova. Pe drum face cunoştinţă cu contesa
Vronskaia (Olivia Williams), pe care o condusese la tren fiul său, galantul
ofiţer de cavalerie Vronski (Aaron Taylor-Johnson). Când Anna îi este prezentată
lui Vronski, între cei doi se produce o atracţie instantanee care nu poate, şi
nici nu va fi ignorată.
La casa Vronski vine în vizită şi cel mai bun
prieten al lui Oblonski, Levin (Domhnall Gleeson), un moşier cu o sensibilitate
deosebită, care e îndrăgostit de Kitty (Alicia Vikander), sora mai mică a lui
Dolly, pe care o cere de soţie, dar Kitty nu are ochi pentru el, ci pentru
Vronski. Devastat, Levin se întoarce la moşia lui de la Pokrovskoie, unde se
afundă în munca de la fermă. Kitty rămâne şi ea cu inima frântă când, la marele
bal, vede că Vronski e îndrăgostit de Anna, care, deşi e femeie măritată, îi
întoarce atenţiile tânărului.
Anna încearcă să-şi recapete echilibrul
întorcându-se val-vârtej acasă, la St. Petersburg, dar Vronski vine după ea.
Încearcă să reia rutina familială, dar gândul la Vronski o tulbură necontenit.
Cei doi îşi dau frâu liber sentimentelor şi au o relaţie care va scandaliza
înalta societate din St. Petersburg. Karenin se vede pus într-o situaţie
inadmisibilă, aşa că e obligat să-i dea un ultimatum soţiei sale.
În
încercarea ei de a-şi găsi fericirea, Anna ia decizii care vor sfărâma poleiala
unei societăţi obsedate de propria imagine, şi care vor avea consecinţe pe cât
de romantice, pe atât de tragice asupra vieţii ei şi a celor din jurul
său.
|