| După 10 ani petrecuţi în închisoare, Driver (Dwayne Johnson) nu mai are decât un scop în viaţă – să răzbune moartea fratelui său. În timpul unui jaf de bancă eşuat acesta a fost ucis, iar Driver a sfârşit după gratii. Acum Driver este un om liber, care şi-a stabilit o listă de ţinte, pornind în propria lui misiune de pedeapsă. Pe urmele lui însă se află alţi doi oameni – un poliţist bătrân (Billy Bob Thornton) care nu mai are decât câteva zile până la pensie şi un tânăr pistolar egocentric (Oliver Jackson-Cohen), un artist al crimei, care şi-a găsit în sfârşit adversarul pe măsură. Vânătorul însă va deveni la rândul său vânat. Este o cursă pentru moarte de-a lungul căreia misterul ce învăluie moartea fratelui lui se adânceşte tot mai mult. Pe parcurs se dezvăluie mai multe detalii care sugerează că lista lui Driver ar putea fi incompletă. Dwayne Johnson (Gridiron Gang, The Scorpion King, The Mummy Returns), Billy Bob Thornton (Eagle Eye, Monster's Ball) şi debutantul Oliver Jackson-Cohen joacă alături de Carla Gugino (Watchmen), Maggie Grace (Taken) şi Moon Bloodgood (Terminator Salvation) în Faster, o co-producţie a CBS Films, departamentul cinematografic din cadrul CBS Corporation (NYSE: CBS.A and CBS), şi a TriStar Pictures, un department al Sony Pictures Entertainment. George Tillman, Jr. (Notorious, Men of Honor, Soul Food) regizează filmul după un scenariu de Joe şi Tony Gayton. Filmul este produs de Martin Shafer şi Liz Glotzer de la Castle Rock Entertainment, împreună cu Tony Gayton şi Robert Teitel de la State Street Pictures. Joe Gayton şi Dara Weintraub sunt producătorii executivi. |