| La sfârşitul secolului trecut, Sarah Hargrave (Lisa Pelikan), văduva unui preot, călătoreşte cu un vapor din Tahiti către San Francisco împreună cu fetiţa ei de 1 an, Lilli. De pe o mică ambarcaţiune în derivă pe mare, este salvat un băieţel de 2 ani, căruia Sarah îi da numele de Richard. Nu trece mult şi la bordul vaporului izbucneşte holera, iar femeia şi cei doi copii ajung cu o barcă pe o insulă tropicală, exact locul în care s-a născut Richard. Anii au trecut, Sarah i-a crescut şi educat pe copii, dar moare de pneumonie lăsându-i singuri pe cei doi adolescenţi, care încet, încet, descoperă dragostea... Viaţa lor idilică este brutal întreruptă de sosirea unui vapor, forţându-i pe Richard (Brian Krause) şi Lilli (Milla Jovovich) să se confrunte cu civilizaţia...
Cei doi protagonişti - Milla Jovovich şi Brian Krause - au fost aleşi după o căutare la nivel naţional. Milla avea 15 ani când a primit rolul, dar debutase încă de la 11 ani, în filmul Two Moon Junction, după care s-a lansat într-o carieră internaţională de modeling, apărând pe copertele unor faimoase reviste din Italia, Franţa şi Statele Unite. |